Actualitate

Fenomenul care ia amploare la Botoșani: Daniel și Simona, îngerii sărmanilor care caută durerea – GALERIE FOTO

Nu au zeci sau sute de angajați. Nu au averi, nici salarii de sute de milioane. Nu fac liste de așteptare, nu cer nimic în schimb, nu judecă și nu cer socoteală. Nu sunt instituții.

Oamenii le știu chipul, îi strigă pe nume. Daniel și Simona sunt doar doi dintre ei. Daniel Câșlariu, președintele Asociației Grup Civic, a devenit cunoscut mai ales după campania 5005 zâmbete pentru copii. Campanie care nu s-a oprit după Crăciun, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori. Aleargă și astăzi, din zori și până seara, spre a duce ajutorul acolo unde speranța abia mai pâlpâie.

 

Simona este din Dorohoi. Polițist de frontieră, mamă și colegă implicată, vrea să rămână în spațiul public așa cum o cunosc toți cei care au nevoie de ea: Simona Elena. Despre ea vom povesti astăzi. Despre hotare, granițe, frontiere. Reale sau imaginare.

Binele unește oamenii

Se spune că ființele care mută hotarele destinului au puterea de a schimba istoria. Chiar dacă ea, istoria, are în față un popor, o comunitate sau un singur om.

Există granițe de apărare, la fel cum există hotare pe care le clădim inutil, după care ne ascundem neputința. Depinde de noi cum le folosim pe unele, cum le depășim pe celelalte.

 

Simona Elena este polițist de frontieră. Vorbește cu mândrie de meseria ei, pentru că a fi polițist înseamnă a sluji, a face dreptate, a străbate. Pentru Simona Elena, însă, frontiera nu înseamnă o limită, un spațiu care desparte. Dimpotrivă. Este linia care unește două lumi. ”O legătură de la interior la exterior și invers”, ne spune cu entuziasm.

 

De 15 ani este polițist de frontieră. La Iași, la Darabani, de o vreme la Dorohoi, orașul în care s-a născut și în care a învățat că fiecare om merită o mână întinsă. La Dorohoi a fost voluntar la Crucea Roșie, acolo unde a prins ce înseamnă să fii la locul potrivit, în momentul potrivit. Dar cele mai frumoase lecții le-a primit în familie, de la mama.

A început Binele cu colegii de la Poliția de Frontieră. Au fost primii oameni care, din puținul lor, au pus bănuț lângă bănuț.

 

”De când m-am angajat, în 2006, la Poliţia de Frontieră, am făcut o acţiune mai mare, de Paşti. Din donaţiile colegilor. Apoi am deveni mămică şi pe grupurile restrânse de mămici am strâns hăinuţe, jucării. Sunt foarte mulţi oameni care donează, dar o fac pe ascuns. Aşa se mulţumesc unii”,

Simona Elena, polițist de frontieră

 

După o vreme a simțit că ajutorul este mai mare decât ea însăși poate cuprinde. Mână de la mână, inimă de la inimă, bulgărele de Bine creștea de la o zi la alta.

 

Suferința, durerea, boala, neputința se îngrămădesc între zidurile caselor cu copii, cu mame bolnave, cu bunici împovărați de griji. De prin colțuri pândesc sărăcia și, de multe ori, judecata semenilor. Piedici care stau prea des în calea Binelui.

 

Simona Elena s-a încăpățânat să privească înainte. Așa a întâlnit privirile mamei cu șapte copii din Dorohoi, care se luptă cu o boală necruțătoare.

 

”Atunci mi-am dat seama că nu pot ajuta de una singură şi că am nevoie de oameni. Cu toate că în spate aveam oameni şi firme care mă ajutau, am început să postez pe Facebook pentru a se vedea ce fac eu, ce facem împreună cu alţi oameni, pe care îi îndrumam. Aşa au început ceilalți să capete încredere. Eu sunt poliţist, persoană fizică, nu trebuie să îmi doneze mie nimic, eu am îndrumat mereu să meargă spre adrese, unde era nevoie de ajutor”,

Simona Elena

 

A fost copleșită de bunătatea oamenilor. Au venit la Dorohoi oameni din Elveţia, din Germania, din Bucureşti.

 

”S-a creat un fenomen cu donarea, avem filmări cu maşini care veneau câte 3-4 odată cu de toate la Dorohoi. La fel a fost tot Crăciunul. Sunt grupuri care ni s-au alăturat, am lucrat împreună, am luat mereu oameni cu mine să vadă unde donează”,

Simona Elena, polițist de frontieră

Recunoaște că un exemplu de urmat a fost de la început Daniel Câșlariu, de la Asociația Grup Civic. Cu care apoi a început să lucreze tot mai des.

 

”L-am ajutat în compania 5005 zâmbete foarte mult şi mi-a întors ajutorul când am avut nevoie. Urmăresc mereu ce postează el şi, când are nevoie de alimente, de hăinuţe, sun şi trimit eu. Dacă el are mai mult, sună şi trimite el către noi. Colaborăm foarte bine”,

Simona Elena, polițist de frontieră

 

 

Cine ajută?

 

Oameni de toate vârstele, de toate confesiunile. ”Ortodocșii sunt foarte discreți. Ajută foarte mult, dar rămân anonimi şi doresc să rămână anonimi în continuare. Inclusiv de la Mitropolia Iaşi, chiar şi de la Patriarhie. Mulţumesc tuturor. De când postez poveştile mă sună lumea din Spania, din Germania, din Irlanda, cunoştinţe mai îndepărtate, oameni care au aflat de mine, au încredere, întreabă ce este nevoie. Nu trimit bani, cumpără ei şi trimit direct celor care au nevoie”.

 

Pentru Simona Elena, a fi aproape nu înseamnă doar ajutorul material. Mâncarea, hainele, mobila, pernele sau covoarele sunt doar căi spre Bine. Sunt mijloacele către un scop mai înalt: acela de a dărui încredere, speranță, nădejde.

 

Scopul final este ca cei aflați în nevoie să simtă schimbarea. O viață nouă, un orizont nou. Cu oameni care nu vin și pleacă, ci rămân alături cât este nevoie.

”Lucrez mult cu primarii, sunt zeci de familii pe la care am trecut. Merg la faţa locului, fac şi munca de investigaţie. Lumea nu are încredere, de aceea mereu am investigat mai întâi, aici mă ajută meseria mea de poliţist… Controlez, verific. Pot fi şi aspecte negative… Ajut, îndrum. Le-am spus: nu primiţi bani, dar materiale de construcţie, pături, mobilier, tot ce este nevoie”.

 

Răsplata? Oamenii încep să aibă încredere şi în poliţişti. Și nu e puțin lucru!

 

A simţit vreodată că nu mai are soluţii? Nu, răspunde imediat.

 

”Singura problemă a fost epuizarea fizică şi psihică. Când am făcut campanie pe Facebook vă rog să mă credeţi că am uitat, două zile, să beau apă. Am stat online pe telefon, le-am explicat oamenilor cum să ajute, unde să vină la adrese, cum să se organizeze. Am uitat să beau apă. Dar am continuat, pentru că atunci când veneam la copii, când îi vedeam cum mă aşteptau, îmi dădeau putere. A fost ca o putere din spate. Nu m-am gândit niciodată să renunţ”.

 

Nu întâmplător familiile la care ajunge au copii. Mulți copii.

 

”Iubesc foarte mult copiii. Ajut şi bătrâni, dar acolo tot mai există o pensie, un ajutor social. Copiii nu au nicio vină, mai ales unde sunt şi părinţi bolnavi, este dezastruos. Important, în astfel de cazuri, este să rămână uniţi. Am văzut copii despărţiţi, doare mult. Pe mine mă emoţionează toate cazurile în care sunt copii care suferă”,

Se poticnește deseori, pe rețelele de socializare, în discuțiile îndelungi despre părinții care beau, despre mamele care neglijează copii, despre iresponsabilitate și neimplicare. Le spune mereu oamenilor că, dincolo de vorbe, se află privirile triste ale celor mici.

 

”Lucrez şi cu părinţii, îi sprijin, îi îndrum unde să meargă. Inclusiv un părinte care bea. Domnule, hai să vedem de ce bei, să vedem unde e greşit. Eşti în depresie, ai trecut prin nişte greutăţi ale vieţii, dar poate le putem depăşi. Dacă sunt oameni care te ajută, orice este posibil, doar să vrei. Iar copiii nu au nicio vină. Nu trebuie să sufere din cauza părinţilor. Mama de mică m-a învăţat aşa. Un om sărac dacă îl vedeam pe stradă îl luam acasă, îl spălam, îi dădeam să mănânce şi îl scoteam înapoi pe stradă. Aşa am fost mereu, cu o sensibilitate mai mare pentru copii”,

Simona Elena

 

Le este recunoscătoare colegilor din Sindicatul Național al Polițiștilor de Frontieră și Personalului Contractual (SNPPC, președinte Coarnă Dumitru), alături de care a reușit să ajute mulți oameni.

 

”Eu sunt și reprezentant sindical SNPPC. Am realizat multe acţiuni prin sindicat. Nu puteam face nimic singură, am avut mereu alături de mine oameni. Am început campania de donare cu oamenii din Poliţia de Frontieră. Mă rugam pe la Dorohoi, la Darabani, Rădăuţi-Prut, Româneşti să doneze sânge. Şi tichetele valorice din urma donării să le dăm mai departe pentru produse şi alte forme de ajutor. Am ajuns astfel la asociaţia din Darabani care se ocupă de copiii cu autism. Colegii au donat sânge, au salvat nişte vieţi, dar au ajutat şi familii care aveau nevoie de ajutor. Apoi am contactat şi preoţii în campania de donare de sânge. Și așa am început alte campanii umanitare. Eu eram cea care cerşea”,

Simona Elena

 

 

Mai-binele care zidește și planuri pentru viitor

 

Dacă până aici ați avut impresia că ajutorul Simonei înseamnă a strânge și a da mai departe haine și mâncare, e timpul să dezvăluim și mai-binele pe care angajata Poliției de Frontieră îl zidește.

Acum construiește o casă. Aproape a finalizat o alta, care a ars într-un incendiu și din care s-au salvat cei cinci copii. A botezat un prunc al unei familii pe care a cunoscut-o tot în campania de Bine, iar printre invitați au fost și copiii mamei bolnave de cancer. Mamă care, într-un spital în Iași, așteaptă clipa în care va putea pleca la Cluj, pentru operația cea mai grea. În acest timp, la Dorohoi, copiii ei s-au mutat din garsonieră într-o casă cu trei camere, bucătărie și două băi. Cu ajutorul Primăriei din Dorohoi și al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului. Și, cel mai important, au bani în conturi pentru timpul greu care vine, ne spune Simona.

 

”Jumătate din cazurile în care m-am implicat am luptat şi, alături de primari, am reuşit să le găsim locuri de muncă părinților. Ca aceşti oameni să muncească, să se întreţină singuri. Acum mă zbat pentru deschiderea unei minifăbricuţe la Dorohoi, ca să fie locuri de muncă. Să îi scoatem de pe social pe cei sănătoşi, apţi de muncă. Acesta este programul meu, pe viitor asta îmi doresc să fac, să colaborez cu primarii, cu asistenţa socială. Da, fac şi munca aceea de poliţist, de îndrumare şi sprijin, care astăzi lipseşte în comunitate”,

Simona Elena

Merge în școli și, de cele mai multe ori, ia urma copiilor amărâți. Frontiera nu este o limită, ci un început.

 

”Le găsesc familiile fără să mai merg la Direcţie. Dacă aş face munca asta de poliţist…, asta îmi doresc cu colegii mei, polițiștii de frontieră. Şeful meu mi-a oferit tot sprijinul. Eu aici văd riscuri, văd negociere, văd o frontieră sigură de la interior la exterior. Eu aşa văd frontiera. Din interior la exterior şi invers. Şi atunci, dacă ai o legătură cu cetăţeanul, oamenii capătă încredere. Dacă oamenii mă cunosc astfel, apoi mă caută. Oamenii au pierdut încrederea în noi, dar putem face să o recapete…”.

 

Simona Elena, Daniel Câșlariu și alții ca ei sunt oamenii către care trebuie să privim mai des. Pentru că, fără să facă gălăgie, ne vorbesc atât de clar despre ce înseamnă Aproapele. Mâna care atinge altă mână, ochiul care întâlnește un zâmbet, inima care adună bucurie.

 

Ei sunt îngerii sărmanilor care, fără să strângă averi, au învățat că bogăția se adună altcumva, altundeva.

 

IMPORTANT: Dacă doriți să vă implicați în acțiunile Simonei, accesați pagina de Facebook pentru a fi la curent cu toate cazurile care necesită ajutor.

 

Foto: Casa cu cinci copii de la Dorohoi, înainte și după incendiu:

 

About the author

News

Add Comment

Click here to post a comment

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: